„GÂNDIŢI GLOBAL, ACŢIONAŢI LOCAL.”

„Gândiţi global, acţionaţi local” a spus autorul şi istoricul Rene Dubois. Această frază este un mod sugestiv de a reaminti elevilor că problemele de mediu sunt globale în scop, dar sunt abordate, cel mai efectiv, la un nivel local sau individual. Fraza aceasta subliniază cât de critic este pentru elevi să-şi examineze purtarea lor şi să înţeleagă cum acţiuni individuale pot influenţa probleme globale. Deşi este important pentru elevi să înţeleagă natura problemelor mediului la nivel internaţional, naţional şi regional, adesea cele mai efective programe de educaţia mediului ajută elevii să înţeleagă cum acţiunile lor la nivel local pot duce sau pot ajuta la prevenirea şi rezolvarea problemelor de mediu.

MAI MULT DECÂT ŞTIINŢĂ

Mulţi educatori leagă educaţia mediului în mod exclusiv de educaţia ştiinţifică. Deşi o mare parte a educaţiei mediului se ocupă cu înţelegerea conceptelor ştiinţifice, ea cere, de asemenea o înţelegere a economiei, matematicii, geografiei, eticii, politicii şi altor obiecte. În următoarele lecţii vom observa natura interdisciplinară a educaţiei mediului.

NU E NEVOIEFII EXPERT

Să nu credeţi că trebuie să fii om de ştiinţă sau un profesionist în educaţia mediului pentru a introduce educaţia mediului în predare. Aşa cum am spus mai devreme, educaţia mediului este mult mai mult decât un „obiect de studiu;” ea implică evaluarea educaţiei, luarea de decizii, deprinderi de comunicare, creativitate şi multe alte priceperi şi deprinderi. Ca educator, rolul tău este să facilitezi învăţarea şi să ştii cum şi când să apelezi la experţi dacă este necesar. Prin introducerea cunoştinţelor de mediu în predare, poţi încerca noi activităţi şi modalităţi de abordare şi poţi afla mai multe lucruri din publicaţiile despre mediu împreună cu elevii tăi.

ÎNVĂŢĂTURĂ PRIN DESCOPERIRE

În timpul orelor de clasă, în toată lumea, profesorii predau, elevii iau notiţe, iar apoi elevii sunt testaţi în legătură cu ceea ce au învăţat. Totuşi, în multe ore învăţarea experienţială începe să înlocuiască sau să completeze lecţia tradiţională de tip explicativ urmată de scrierea unor idei pe tablă. Prin experimente, simulări, dezbateri şi alte activităţi participative, elevii descoperă concepte singuri. S-a arătat că învăţarea experienţială măreşte capacitatea de memorare, motivează elevii să înveţe, şi încurajează cooperarea de grup. A avut succes în special în activităţile de rezolvare a problemelor de mediu. În lecţiile următoarele se prezintă o varietate de activităţi şi tehnici experienţiale.

IEŞIŢI AFARĂ!

Mulţi oameni susţin că elevii de pretutindeni – în special din zonele urbane – pierd legătura cu lumea naturală. În multe locuri, experienţele în aer liber nu sunt o parte obişnuită a instrucţiei; experienţele în aer liber se reduc adesea la câteva ieşiri în clasele primare în loc ca ele să fi fost folosite de-a lungul întregii perioade de şcolarizare a elevului. Aducerea elevilor în mediul înconjurător în mod regulat este o parte importantă a unui program conştient de educaţie a mediului. Nimic nu poate înlocui propriile experienţe care îi ajută pe elevi să-şi înţeleagă propria comunitate, sistemele naturale şi problemele mediului.
Folosirea mediului ca sală de clasă este de asemenea un mod de a aduce elevii mai aproape de natură. De exemplu, mulţi profesori de limbă maternă (în Statele Unite) îşi duc elevii în natură la orele de lectură şi pentru a le stimula creativitatea în exprimarea scrisă. Mulţi profesori de ştiinţe şi matematică folosesc mediul ca un laborator în care elevii îşi efectuează investigaţiile şi experimentele.

FII REALIST!

„Noi dăm formă clădirilor noastre şi după aceea clădirile dau formă lumii noastre.”
(Winston Churchill)
Aducerea elevilor în comunitate pentru a privi mediul natural şi cel construit poate face programele de educaţie a mediului mai relevante pentru vieţile lor. Deoarece se accentuează pe sisteme reale, probleme şi soluţii, elevii vor face ei înşişi experienţe care adesea lipsesc din programele educaţionale. Aceste experienţe „reale” nu numai că îmbogăţesc planul de învăţământ, dar pot, de asemenea, să ajute la întărirea legăturilor între programul de învăţământ şi comunitate.
Este de asemenea important să fii sensibil la realităţile problemelor de mediu cu care se confruntă comunitatea. Mulţi dintre elevi şi familiile lor pot fi direct sau indirect responsabili pentru problemele de mediu pe care elevii le investighează. De exemplu, în oraşe mari, mulţi dintre părinţii elevilor, probabil, lucrează în fabrici care poluează aerul şi apa. Şi lângă păduri, poate unii dintre elevii şi familiile sau rudele lor s-ar putea să joace un rol în problema braconajului şi a tăierii excesive de copaci. Cu toate că n-ar trebui să evitaţi să discutaţi problemele de mediu din cauza acesta, trebuie să fiţi atenţi atunci când „învinuiţi” pe cineva şi este necesar să găsiţi cea mai bună cale de a prezenta anumite probleme.

GÂNDEŞTE! GÂNDEŞTE! GÂNDEŞTE!

„Spune-i unui copil ce să gândească şi o să-l faci sclav faţă de cunoaştere. Învaţă un copil cum să gândească şi atunci vei face din toate cunoştinţele sclavul său.” (Henry J. Tait)
Unul din scopurile programului de educaţie a mediului este să ajuţi elevii să-şi dezvolte capacitatea de a gândi – atât critic cât şi creativ. Un elev care ar putea face parte într-o zi din consiliul local va fi cel mai eficient dacă el sau ea va putea să cântărească bine opţiunile, să identifice alternativele, să comunice, să pună întrebările corecte, să analizeze sugestiile cetăţenilor, şi să ia decizii. La fel poate fi pentru un elev care ar putea fi într-o zi proprietar de pământ care încearcă să decidă cum să-şi administreze pământul sau pentru un cetăţean căruia i se cere să se implice intr-o problemă care afectează mediul şi comunitatea.

VALORILE CONTEAZĂ

Educaţia de mediu cultivă şi un sistem de valori. Deoarece copiii se maturizează, sistemul de valori pe care ei îl promovează influenţează opţiunile şi deciziile pe care ei le iau referitor la toate aspectele vieţilor lor, inclusiv problemele de mediu. Valorile aduc de asemenea consistenţă vieţii unei persoane, ceea ce o ajută să realizeze un concept mai bun despre sine. Există o legătură strânsă între valori, convingeri, atitudini şi dezvoltarea unei etici a mediului înconjurător.

DAŢI-LE PUTEREA!

Un program educaţional al mediului poate face mult pentru a da putere elevilor să-şi îmbunătăţească calitatea vieţilor lor şi a celorlalţi. Iar această putere poate duce la amplificarea sentimentelor de mândrie şi auto-respect. Când elevii iau parte la un proiect al comunităţii pentru a ajuta la îmbunătăţirea calităţii mediului sau la rezolvarea unei probleme a comunităţii, ei se ajută pe sine şi îi ajută şi pe ceilalţi în acelaşi timp. Ei îşi afirmă propriile valori şi văd că acţiunile lor contează.

APRINDEŢI O SCÂNTEIE!

„Mintea nu este un vas care să fie umplut, ci un foc pe care să-l faci să ardă.” (Plutarch)
Ca educator, poţi avea un impact pe viaţă asupra elevilor tăi introducând strategiile educaţiei mediului în predare. Calitatea mediului se reflectă direct în vieţile elevilor şi a familiilor lor. Ajutându-i să-şi cunoască drepturile ca cetăţeni, dându-le puterea să acţioneze şi să simtă că ei contează, clarificând legăturile dintre sănătatea individuală sau familială şi mediu, arătând legătura dintre veniturile personale şi mediu, şi trezindu-le interesul faţă de lumea naturală, poţi aprinde o scânteie a proprietăţii personale în probleme de mediu. Şi nu-ţi face griji dacă nu poţi face totul – aprinderea unei scântei este un început bun.

Adaptat după „EcoEd,” scris de Clubul de Ecologie şi Turism „Floarea Reginei” cu Karisha Kuypers, Voluntar cu Corpul Pacii, 2002, p. 3 – 5.